Ai grijă de toată lumea, dar nu și de tine

Din afară pare că le ai pe toate

Ești o femeie inteligentă, capabilă, pe care toți se bazează. Din afară pare că le ai pe toate. Înăuntru însă ești obosită, funcționezi pe pilot automat și nu mai știi clar ce îți dorești.

Lucrez cu femei educate, active și performante, care au un nivel peste medie de responsabilitate și implicare în viața personală sau profesională. Sunt femei inteligente, capabile și apreciate de ceilalți, dar care în interior se simt obosite, suprasolicitate, confuze sau deconectate de ele însele.

Există femei care sunt căsătorite, care au copii, care au parteneri, care au un job, care au aparent, ai spune din exterior, foarte multe, însă ele simt acea suferință, acea singurătate.

Ai senzația că toată lumea are nevoie de tine și că, dacă tu nu rezolvi, nimeni nu o face. Le duci pe toate singură, îți este greu să ceri ajutor și amâni mereu ce ai tu nevoie. La sfârșitul zilei ai rezolvat problemele tuturor, mai puțin pe ale tale.

Te-ai pus ani la rând pe ultimul loc și acum nu te mai recunoști. Trăiești pentru responsabilități, pentru familie, pentru muncă.

Nu pentru că ai făcut prea mult, ci pentru că porți prea mult

Durerea. Supărările. Neînțelegerile. Regretele. Toate lasă urme și unele chiar invizibile, grele.

Vreau să împărtășesc cu voi șapte semne. Primul este foarte, foarte cunoscut femeilor. Se simt secătuite, lipsite de energie, de inspirație.

Cum îți dai seama de asta? Păi, ai ajutat. Ai ajutat și pe colegul și pe mama și pe tata și pe copil și pe soț, și casa și jobul și afacerea și toate alea. Și logic că tu nu ai avut grijă de tine și ai dat foarte mult și rezervorul ăla s-a dus, s-a golit.

Te încarci cu energie, cu putere, cu odihnă, dar nu ai timp să faci asta, pentru că iarăși vine roata șobolanului.

Ești obosită și încerci să rezolvi oboseala muncind și mai mult.

Nu mai ești în echilibru

Al doilea element este că începi să dai sfaturi, pe care poate ceilalți nici nu le cer. Când încerci să repari pe cineva, deși nu ți-a cerut acel lucru, atunci tu de fapt o dai din frică, nu din echilibru, nu din putere, nu din iubire.

Al treilea semn foarte important este acela că te agăți de tot ce înseamnă poveste. Vrei să salvezi pe toată lumea. Tu nu ai rolul de salvatoare a umanității, ci pur și simplu asta este o formă în care te pierzi în aceste probleme ale celuilalt, pentru ca tu să uiți de tine.

Dacă proiectele tale nu mai cresc, te duci și-ți bagi nasul în altele. Pentru că tu nu-ți dai voie să dai ochii cu tine, să vezi ce trebuie să schimbi tu la tine, și e o formă de autosabotaj ascuns așa frumos.

Un alt element care arată femeii că este deja trecută, că este în suferință și nu mai este în echilibru, este acela că se simte vinovată când pune limite. Apoi apare vina, apare rușinea, și asta nu e din iubire.

Când nu știi să pui limite, vine viața, vine realitatea și te pune ea în limite, și atunci nu-ți place. Întreabă-te unde pui tu aceste limite în viața ta. Sau unde nu pui.

Dacă tu tot faci, tot faci și vrei să schimbi. Însă nimic nu se schimbă? Înseamnă că este o dependență de acea suferință, de acea muncă, de acea lipsă. Te enervează când celălalt nu se schimbă, dar de fapt tu nu te schimbi.

Atunci când pierzi contactul cu tine, nu mai știi ce-ți aduce bucurie. Nu te mai bucură nici să vezi că copilul este bine, că este în regulă, că ai mâncare, că ai liniște, că ai casă, că ai pace.

Te duci în vacanță să te liniștești. Păi, n-ai cum să te liniștești, că tu te duci cu toate alea la pachet, că ești tot tu.

Un alt element important este judecata. Câte femei se judecă pe ele, față de propria alegere, față de propria lor nevoie de evoluție. Dar oare este bine să fac? Dar oare merit să fac?

Și astea să știți că sunt luate din conversațiile cu femeile cu care lucrez.

Loialitatea vine din frică, iubirea vine din inimă

Fidelitatea, loialitatea vine din frică, vine din lipsă, vine din faptul că dacă eu nu fac asta, cine o să facă?

Iubirea, autenticitatea vine din libertate și poți să-i spui: „Uite, astea sunt limitele mele, pot să fac asta, asta și asta. Ajută-mă să fac și celelalte.”

Se tem că dacă se opresc, lumea se prăbușește. Nu se prăbușește nimic.

Dacă ai o oboseală și dai prea multă energie, o dai până când nu mai ai. Dar întrebarea e de ce să te oprești când nu mai ai și să nu te oprești când îți dai seama, să umpli rezervorul.

Pentru că atunci când dai și dai din echilibru, din putere, din iubire, dai pur și simplu și nu rămâi fără.

Dacă vine cu sacrificiu, întreabă-te

Dacă ceea ce vrei să dai, să oferi, vine cu ușurință, dă-o. Dar dacă vine cu sacrificiu, întreabă-te: sunt eu oare pregătită să renunț la toată asta?

O femeie nu este mereu bună și disponibilă să facă orice. Tu știi să pui limite sănătoase? Tu știi să spui: „Te ajut cu drag, însă mâine dimineața; acum am altceva de făcut”?

Primul pas este să ai un act de sinceritate față de tine

Primul pas este să ai un act de sinceritate față de tine, cu tine, să spui: da, sunt aici, în acest punct, nu sunt bine, nu sunt fericită.

Recunoașterea este un prim pas. Nu este unicul. Faptul că ai recunoscut ceva nu înseamnă că ai și rezolvat problema.

Apoi începi să ceri. Ceri ajutor. Îți dai voie să meriți, îți dai voie să primești.

• Primul pas este recunoașterea.
• Al doilea pas este cererea.
• Al treilea pas este să-ți permiți că poți să ai și altă viață.

Trebuie să învățăm să ne permitem să primim sprijin, să primim iubire, să primim bani.

Nu vă fie frică să cereți ajutorul. Dă-ți voie să cauți pe cineva specializat, potrivit, cu care tu să ai o legătură care să te ajute.

Nu trebuie să devii altcineva

Își doresc să se simtă din nou bine cu ele însele. Își doresc să aibă mai multă energie, claritate, echilibru și încredere. Își doresc să nu mai trăiască permanent în stres, presiune și suprasolicitare.

Nu trebuie să devii altcineva. Trebuie doar să reconstruiești fundația pe care îți sprijini viața.

Fundamental Blueprint este un sistem care descoperă unde începe dezechilibrul, pentru ca schimbarea să înceapă acolo unde contează cu adevărat.