Exercițiu-meditație audio · În pregătire

Exercițiul de echilibrare: minte, inimă, suflet

Exercițiul de echilibrare minte, inimă, suflet

Un exercițiu creat în urma lucrului personal cu clientele mele, care a venit natural, firesc, pentru a susține conectarea dintre minte, inimă și suflet.

În pregătire · 47 lei

Te regăsești?

De multe ori uităm să ne autoreglăm singuri

Cu toții avem perioade când căutăm soluții și idei cu mintea, apoi trecem la faza de visare și trăim într-un plan al nostru. Ne place să spunem că trăim în lumea noastră.

Iar amintirile și poveștile neplăcute ale vieții ne fură prezentul și ne iau din energia vieții de acum.

Cea mai bună stare este cea de echilibru, de smerenie și de prezență continuă față de nevoile, gândurile și emoțiile noastre. De aceea pregătesc acest exercițiu ca produs de sine stătător.

Ce conține

Ce lucrezi în exercițiu

Exercițiul e în pregătire. Pornește de la meditația de echilibrare pe care am creat-o în lucrul cu clientele și trece, pe rând, prin cele trei elemente.

  • Mintea

    Eliberarea minții de poveștile neplăcute ale vieții, ca să nu te mai bombardezi cu amintiri care îți fură prezentul.

  • Inima

    Conectarea cu inima ta și armonizarea cu ea, care aduce pace, bucurie, iubire.

  • Sufletul

    Conectarea cu sufletul tău, legătura cu sursa și cu viața. Sufletul știe întotdeauna care este binele tău.

Beneficii

Ce aduce echilibrul

  • Prezență

    Revii la nevoile, gândurile și emoțiile tale, în loc să trăiești în povești despre trecut.

  • Pace

    Armonizarea cu inima aduce pace, bucurie, iubire.

  • Claritate

    Când ești echilibrată și cauți răspunsuri, pur și simplu știi adevărul, știi calea și sensul a ceea ce se întâmplă.

  • Un instrument la îndemână

    Exercițiul poate fi repetat ori de câte ori dorești.

Cine sunt eu

Cine sunt eu și de ce pregătesc acest produs

Mihaela Petrulă

Sunt Mihaela Petrulă, mentor, trainer și creatoarea metodei Fundamental Blueprint. De peste douăzeci de ani lucrez cu oameni.

Exercițiul a fost creat în urma lucrului personal cu clientele și a venit natural, firesc, pentru a susține această conectare.

Îl pregătesc ca produs separat pentru momentele în care ai nevoie să revii la tine, între două etape de lucru.

  • Trainer ThetaHealing®. 5 certificări și licențe de instructor, prin ThetaHealing Institute of Knowledge®, SUA.
  • Practician ThetaHealing® din 2014. 16 certificări de practician, integrate în lucrul direct cu oamenii.
  • Hipnoterapie specializată. Formări în managementul stresului, regresie și lucru profund cu tiparele personale.
  • Mentor Coach în dezvoltare personală. Formare și practică din 2021, cu focus pe claritate, direcție și aplicare.
  • Peste 25 de metode integrate. Abordări studiate și reunite într-un mod de lucru adaptat omului din fața mea.

Pentru cine este și pentru cine nu este

Pentru cine este

  • Pentru tine dacă mintea îți fuge mereu la povești și amintiri care îți fură prezentul
  • Pentru tine dacă vrei un exercițiu la care să revii ori de câte ori ai nevoie
  • Pentru tine dacă vrei să începi cu un pas mic, înainte de un program mai amplu

Pentru cine nu este

  • Nu este pentru momentele în care conduci: recomandarea mea este să nu îl asculți la volan
  • Nu înlocuiește un proces complet de lucru cu tine, cum este Fundamental Blueprint
  • Nu înlocuiește sprijinul medical sau psihologic atunci când ai nevoie de el
Recapitulare

Hai să facem o recapitulare

Exercițiul de echilibrare: minte, inimă, suflet

În pregătire

  • Exercițiul-meditație de echilibrare minte, inimă, suflet, în format audio
  • Acces ca să îl reiei ori de câte ori dorești

47 lei · Nu se aplică TVA

Produsul e în pregătire. Lasă-ne datele și îți spunem primul când e gata.

Întrebări frecvente

Exercițiul e în pregătire. Dacă îți lași datele în formularul de la recapitulare, îți spunem primii când e gata.

Da, poate fi repetat ori de câte ori dorești. Singura recomandare: nu îl asculta când conduci.

Nu. Îți scriem pe e-mail când produsul e gata, cu toate detaliile, și decizi atunci dacă ți se potrivește.

Da. Programează Sesiunea cadou de Scanare Blueprint, online. Identificăm împreună punctul din care pornește dezechilibrul și vedem ce formă de lucru ți se potrivește.

Până atunci

Trusa de bază pentru claritate și energie

Trusa de bază e ca o gentuță pe care o ai la dispoziție: când simți că ești lipsită de energie, folosești ceva de acolo.

Descoperă mai multe